RSS

Welcome to my Blog. Enjoy reading :)

joi, 17 decembrie 2009

Premierul "a murit"! Traiasca premierul!

Sincer, mare dreptate a avut persoana care a afirmat ca "nenea Iancu" Caragiale este mai actual decât oricând! Păi, cum să mizezi, în continuare, pe un un om care şi-a dovedit suficient timp incompetenţa managerială în fruntea unui guvern? Se vede treaba că preşedintele Băsescu îşi bate joc de un popor întreg! Măcar acum nu vor mai avea , sper, tupeul neruşinat să spună că au dat peste o moştenire grea! Nu le va da mâna să acuze UDMR , chiar dacă aceştia vor face gafe infernale în procesul guvernării, deoarece, dacă măcar le-ar trece prin cap să o facă, s-au "lins pe bot" de un eventual sprijin în viitor din partea masei de manevră de 7 %. Sau, să vedem dacă Boc va avea "cojones" să se ia de grupul independenţilor (vorba vine!)în caz că aceştia vor prinde , din zbor, vreo bucăţică din ciolanul dulce al guvernării. Interesele sunt clare. UDMR are specificat, clar, în statut, ca unic şi suprem scop, autonomia teritorială pe care acum o cer chiar în gura mare. În anii '90 vorbeau mai în şoaptă de acest subiect dar acum e "democraţie" şi vor privilegii. Prin urmare, în tot acest rău este şi un bine: acela că, în fine, PD-L se va arunca singur în groapa de gunoi a istoriei politice contemporane a României. Şi surpriză!acolo se vor bucura de compania PNŢ-CD, cei care i-au fost alături lui Băsescu în acest tur doi al alegerilor prezidenţiale. Românul de rând mai poate răbda "reformele" băsesciene doar până când va vedea că nu mai poate trăi sub nici o formă. Iată de ce, opinia mea sinceră este că, într-adevăr, de ceea ce le este frică TUTUROR nu scapă şi anume: alegerile anticipate! Garantat acestea vor avea loc deoarece Boc va termina acest mandat la fel ca şi Petre Roman: scos afară de nişte forţe "reacţionare". Sau mai bine zis RAŢIONALE care vor îndrepta aceste homuncule spre zona de unde provin: spre uitare şi eternul dezgust al românilor care simt pe pielea lor costurile "tranziţiei" spre "societatea democratică multilateral ruinată şi de înaintare a României spre anarhie" ca să parafrazez o sintagmă din alte vremuri. Ei bine, bo(c)ule, adio şi-un praz verde!
Alex Zamfiroiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu